Târguri de Transfer Tehnologic

Târgul de Transfer Tehnologic UDJG 2022

Premiera naţională la Galaţi: Universitatea „Dunărea de Jos” a organizat prima ediție a Târgului de Transfer Tehnologic UDJG 2022. Întreprinzătorii locali au avut astfel ocazia de a le spune cercetătorilor cu ce provocări se confruntă acum, în perioada de criză, iar reprezentanții Universității „Dunărea de Jos” au oferit soluții, prin intermediul cercetărilor efectuate si care ar putea fi dezvoltate pe viitor. De pildă, posibilitatea de a se obține oțel verde, prin tehnologii nepoluante sau de a se folosi, în locul asfaltului clasic, un material la fel de rezistent dar obținut din materiale plastice reciclate.

Alături de profesori şi studenţi din cele 14 facultăți ale universității, au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai băncilor, precum și ai unor firme de asigurare. Pentru că fiecare facultate din cadrul universității are cel puțin un centru de cercetare, reprezentanții universității au pornit de la ideea de a veni în sprijinul celor care își doresc să pună bazele unei afaceri, creând astfel „o masă rotundă” la care să stea față în față antreprenorul, reprezentantul băncii (cel care oferă consultanță financiară) și, nu în ultimul rând, reprezentantul firmei de asigurări.

Inițiatorul târgului a fost prof. Silvius Stanciu, prorector şi responsabil CDI al Universității „Dunărea de Jos”, care a transmis un mesaj tuturor participanților: „Ne adresăm, prin acest eveniment, firmelor care au nevoie de un plan de afaceri pentru a le oferi posibilitatea de a dezvolta propria afacere. Din acest motiv, alături de noi s-au aflat firme de asigurări, bănci și parteneri locali. Este primul eveniment de acest gen care are loc la nivel național și se adresează orașelor Galați și Brăila, pentru a asigura o punte între cele două orașe, universitatea noastră având sediu și la Brăila".

 

 

 

Contact compartiment CDI:
Adresă:
Strada Domnească 47, 800008, Galați
Telefon:
Interior:
8417
Fax:
0236 461 353

Program de lucru:
Luni-Joi:
800 - 1630
Vineri:
800 - 1400